Scoala Gimnaziala Ciohorani îşi propune să asigure cadrul favorabil unei educaţii solide pentru toţi elevii implicând în procesul de dezvoltare şcolară   deopotrivă  factorii educaţionali şi comunitatea locală.

Şcoala noastră este deschisă pentru toţi cei care au nevoie de educaţie; în opinia noastră educaţia nu este  un privilegiu pentru câţiva, ci este un drept al tuturor.

Avem ca prioritate pregătirea elevilor pentru o lume în schimbare, formându‐le capacităţi, deprinderi şi competenţe care să le permită să-şi găsească locul şi menirea socială.

Ne dorim:

  • O şcoală ca mediu al descoperirii de sine şi al orientării elevilor spre împlinirea în carieră şi viaţa privată.
  • Formarea orizoltului de cultură generală.
  • Dezvoltarea unor deprinderi de muncă intelectuală, individuală şi în echipă.
  • Asigurarea competenţei necesare pentru admiterea în următoarea etapă de învăţământ.
  • Dezvoltarea unor disponibilităţi afective: respect, colegialitate, prietenie.

Dobândirea încrederii în sine prin costruirea unei imagini pozitive asupra reuşitei personale.